Pornind de la asemenea realități, Institutul pentru Studiul Războiului / ISW – care promovează o înțelegere informată a provocărilor militare prin cercetări fiabile, analize de încredere și vizează capacitatea națiunii americane de a executa operațiuni militare pentru a răspunde amenințărilor emergente și pentru a atinge obiectivele strategice americane – a acordat atenție opțiunilor Moscovei, în cursul lunii iulie 2021.
Acest institut are un consiliu de 11 membri, condus de un președinte, respectiv de generalul în retragere Jack Keane.
Dintre ceilalți membri menționez pe dr. Kimberly Kagan, fondator și președinte al Institutului pentru Studiul Războiului și pe celebrul general în rezervă David H. Petraeus.
În mod deloc surprinzător, România nu are măcar un institut comparabil, deși dispune de generali în rezervă care au deținut posturi de comandă importante, în armata țării, au o experiență internațională solidă și studii relevante la instituții militare americane, britanice, franceze sau ale NATO.
Revenind la Institutul pentru Studiul Războiului / ISW, cercetătorii Mason Clark, George Barros, Will Baumgardner, Brian Darios, Catherine Hodgson, Rachel Kenny, Matthew Sparks au contribuit la un studiu care semnalează, inclusiv prin titlu, că “Rusia extinde prezența sa militară în Asia Centrală ca răspuns la instabilitatea afgană”.
Enunțul nu este nou, doar sintetic.
În schimb este adevărată afirmația că în absența unor măsuri menite a limita violența talibanilor, pot fi încurajate elementele insurgente din unele state ex-sovietice.
Cum zicea un cunoscut diplomat român, de data asta Moscova este aceea “care merge după fentă”.
Adică înghite, de nevoie, momentan, neașteptata gălușcă fierbinte a insurecției islamice – pe cale de a se transmite din Afganistan în țări limitrofe – aruncată cu lejeritate de Unchiul Sam.
Este însă discutabilă creșterea prezenței militare ruse în zona Asiei Centrale, deocamdată fiind vorba de utilizarea unor unități militare ruse aflate deja pe teritoriul unor țări din zonă.
După cum și sintagma vizând extinderea diplomatică rusă este momentan sub semnul întrebării, pentru că mai activi au fost președintele afgan și ministrul de externe indian, în promovarea unor contacte directe cu oficiali din statele interesate în menținerea unei stabilități în Afganistan.
Sigur că scoaterea la încălzire a militarilor ruși existenți la baza militară a Moscovei, din Tadjikistan, nu este altceva decât un avertisment sever, de tipul manu militari, la adresa talibanilor, mai ales că aceștia au ajuns la granița afgano-tadjikă.
Continuarea exercițiilor militare rusești, pe tărâm tadjik, și în luna august, confirmă evaluarea că se vor accentua confruntările dintre talibani și armata afgană, în condițiile în care insurgenții controlează circa jumătate din districtele provinciilor Afganistanului.
Asta și pentru că la nivelul conducerii ministerului afgan al apărării pare a domina ezitarea, nu determinarea în executarea misiunii de apărare a statalității actuale.
Comunicatele scurte, ale Ministerului Apărării din Afganistan, despre anihilarea unor grupuri de talibani, cu capturarea unor zeci de luptători ai acestora și lichidarea unui număr mai mic de combatanți, par a fi misiuni de rutină, nu de angajare amplă în descurajarea celor care vor schimbarea președintelui, a guvernului și a altor autorități afgane.
Privind realitatea fără fard, la momentul actual, menținerea în cazărmi a trupelor armatei afgane ține probabil și de calculul unor factori de decizie, de a nu apăsa pe pedala unui sângeros război civil intern.
Americanii însă au observat că trupele ruse de Baza Militară 201, din Dushanbe, Tadjikistan – singura bază militară internațională oficială a Rusiei – au organizat exerciții militare regulate începând cu 6 iulie.
În plus, Kremlinul a anunțat că Rusia a început să furnizeze finanțare pentru posturile de frontieră modernizabile, de la frontiera tadjiko-afgană.
Iar acum celebra Bază Militară 201 va desfășura, cu militarii ruși dislocați acolo, o serie de exerciții comune cu militari dinTadjikistan și Uzbekistan, la frontiera tadjiko-afgană, în perioada 5-10 august.
Și cum Moscova știe regula jocului asiatic, că nu trebuie să fie singură, armata rusă va desfășura mai multe exerciții comune în august și septembrie cu militari din Asia Centrală, prin Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) și Organizația de Cooperare din Shanghai (SCO), pentru a se instrui în vederea respingerii grupurilor jihadiste din Afganistan.
Institutul pentru Studiul Războiului / ISW a reținut declarația Ministerului rus de Externe, conform căreia forțele existente ale Rusiei în Tadjikistan pot stabiliza granița fără sprijin extern, dar a avertizat că Rusia va întreprinde „eforturi suplimentare”, dacă este necesar. Și va fi.
Motiv pentru care guvernul tadjik a depus o cerere oficială de asistență militară la CSTO, pe 7 iulie, invocând incapacitatea de a gestiona situația independent.
Șeful Statului Major al CSTO a declarat, pe 8 iulie, că în mod firesc, CSTO va oferi asistență tehnică, dar nu este nevoie să desfășoare forțe militare comune.
Și pentru ca perspectiva să fie una pozitivă, Kremlinul păstrează opțiunea de a desfășura Forța de reacție rapidă a CSTO, dacă apreciază că trupele rusești existente în Tadjikistan nu vor fi suficiente.
Însă experții americani au observat că exercițiile CSTO și SCO, care sunt programate pentru august și septembrie vor fi destinate probabil ca să pregătească trupele pentru această situație de urgență sau ar putea susține ele însele desfășurarea de trupe internaționale, sub acoperirea exercițiilor.
Dincolo de aceste repere militare succesive devine tot mai clar că singura necunoscută de acum este doar ziua când se va decide – în mod intempestiv, neanunțat, în stilul liderului de la Kremlin – intervenția militară masivă contra talibanilor, despre care nimeni nu își face iluzia că se va opri la frontiera dintre Tadjikistan și Afganistan.
Totuși este prematur să se vorbească de amenințarea intereselor SUA, în Asia Centrală, de către Kremlin, când doar la capitolul estimări se poate vorbi de tentativa Moscovei de a își extinde baza militară din Tadjikistan și stabilirea unor posibile baze în Uzbekistan și Turkmenistan.
În teorie sună frumos, dar practic mai este mult până acolo.
Chiar dacă oficialii tadjici, uzbeci și turkmeni sunt deschiși spre cooperare cu Moscova, având în vedere pericolul generat de talibani, asta nu înseamnă că vor subscrie la integrarea militarilor din propriile armate în structuri sub comandă rusească permanentă.
Vremea supușeniei față de Kremlin a trecut, iar aparențele nu trebuie confundate cu dorințele unora de la Moscova.
Departe de a se lăsa păcălit de aparențe, Pentagonul a trimis la Kabul pe șeful Comandamentul Central al SUA (CENTCOM), generalul Frank McKenzie, care a refuzat să se angajeze să pună capăt atacurilor aeriene împotriva talibanilor până la termenul limită de la sfârșitul lunii august.
“Pentru zilele și săptămânile următoare, vom continua atacurile noastre aeriene, în sprijinul partenerilor noștri afgani și asta este tot ce vă voi putea oferi”, a spus el jurnaliștilor.
Exact așa cum anticipam într-un comentariu anterior în Newsweek România.
Chiar dacă la Institutul pentru Studiul Războiului / ISW se estimează că liderul de la Kremlin dorește stoparea influenței Turciei și Chinei, în statele ex-sovietice din Asia, pe teren lucrurile stau altfel.
De pildă, în Turkmenistan, unde am fost, influența Turciei este net superioară celei a Rusiei, pe plan cultural.
Cât privește China, primirea de către ministrul chinez de externe, Wang Yi, a unei delegații a biroului politic al talibanilor condusă de Mullah Baradar are semnificația unui schimb de opinii privind intențiile ambelor părți.
Nu mai este acum exclusă o posibilă intervenție militară limitată chineză, cu cei care au acționat în Liban, cu căști albastre, sub steagul ONU.
Rămâne antologică, din perspectiva demagogiei diplomatice, declarația chinezilor că tocmai China și Pakistan vor lucra împreună pentru pace și stabilitate în Afghanistan.
Asta pentru că și în acest moment statul pakistanez este un sprijinitor pe față, constant, al talibanilor afgani.
Iar rivalul istoric al Pakistanului, respectiv India – aliatul de facto al regimului de la Kabul – a făcut demersuri diplomatice intense, pentru menținerea actualului președinte și a guvernului de acum din Afganistan.
Surprinzător… sau nu, cel puțin la nivelul dinamicii geopolitice generată de noua situație militară din statul afgan, Rusia, Pakistanul și China par să fi căzut în ambuscada Unchiului Sam.
Doar americanii au proverbul cu tâlc:”Când vine noaptea, toate pisicile sunt leoparzi.”
