Un semn clar al erodării semnificative a capacității Occidentului de a impune respectarea sistemului de norme și reglementări internaționale pe fondul ascensiunii Chinei și agresivității în creștere a Rusiei.
După ce un MIG din Belarus a interceptat o cursă Ryanair, un zbor de la Atena la Vilnius, obligînd avionul să aterizeze la Minsk pentru ca astfel autoritățile să-l poată aresta pe Roman Protasevici, unul dintre criticii președintelui Lukașenko, care de 26 de ani conduce țara cu mînă forte, au curs declarații dure de condamnare și din Europa și de peste Ocean.
Acuzația de terorism de stat era una care descria foarte bine situația pentru că nimeni nu lua în serios explicația regimului Lukașenko că avionul fusese forțat să aterizeze din cauza unei amenințări cu bomba. Mai ales că piloții fuseseră informați că MIG-ul avea permisiunea să deschidă focul dacă vor refuza să aterizeze la Minsk iar în avion erau agenți KGB care îl urmăreau pe Roman Protasevici încă de la îmbarcarea de la Atena.
Din afara țării, fluxul media Nexta, pe care Protasevici îl coordona, care are 1,5 milioane de abonați, difuzase pe rețeaua socială Telegram imagini video de la protestele anti-Lukașenco care luaseră amploare pe fondul unor alegeri evident fraudate. Într-o țară în care practic toate mass media importante sunt controlate de către regimul de la Minsk Nexta avea un impact important ceea ce, după cum s-a văzut, îl iritase enorm pe Lukașenko.
Declarațiile de condamnare au fost urmate de anunțarea unor sancțiuni dar, deși și la noi am auzit comentarii, în particular ale unor europarlamentari, care vorbeau despre atitudinea fermă a Uniunii Europene, a Occidentului în general, e puțin probabil ca aceste măsuri să-l impresioneze în mod deosebit pe Lukașenko. După cum scrie ironic The Spectator, “le-am spus celor din Belarus că suntem cu adevărat foarte, foarte supărați, și că avioanele noastre nu vor mai survola deasupra țării lor”.
În realitate sancțiunile anunțate merg totuși mai departe de asta: compania aeriană națională din Belarus nu mai poate ateriza nicăieri în Europa, Washingtonul a anunțat că nouă companii de stat din Belarus intră în embargou financiar și vor fi instituite și sancțiuni individuale împotriva unor membri cheie ai regimului Lukașenko. Însă, ca și în cazul recent al crizei din Donbas, între cuvinte și acțiunile concrete este o distanță considerabilă. Așa că e puțin probabil ca sancțiunile extrem de dure la care făcea apel Svetlana Tihanovskaya, liderul opoziției din Belarus, care spunea că Lukașenko a făcut din țara sa o “Coree de Nord a Europei”, să fie implementate
Oricum, probabil Lukașenko luase deja în calcul astfel de costuri. Iar cei care își imaginează că populația se va revolta își fac astfel de iluzii în mod naiv. După cum am văzut în repetate rînduri, de pildă în Venezuela sau în Iran, chiar în cazul unor sancțiuni mult mai dure decît cele anunțate în acest caz, nici un regim dictatorial nu cade dacă nu defectează structurile de forță din stat. De altfel, Lukașenko, după ce a susținut, previzibil, că acuzațiile și sancțiunile sunt parte a unui plan al Occidentului de a-l doborî de la putere a pretins chiar, sfidător, ca țările europene să acopere costul investigării incidentului în care a fost implicat avionul aparținînd Ryanair.
Principalul motiv pentru care Lukașenko pare atît de sigur pe el este sprijinul primit de la Moscova. Vinerea trecută Vladimir Putin l-a exprimat explicit în cursul unei întîlniri cu Lukașenko la Soci. Cei doi lideri folosind prilejul pentru lua în rîs condamnarea,
internațională ca reacție la incidentul aviatic. E adevărat, relația dintre cei doi nu este neapărat una extrem de cordială. Lukașenko s-a dovedit în trecut destul de abil în a jongla între UE și Rusia reușind astfel să reziste presiunilor Kremlinului care dorește integrarea completă a celor două țări. Acesta este și motivul pentru mass media occidentale au adus în discuție în aceste zile faptul niște sancțiuni prea dure l-ar împinge pe Lukașenko definitiv în brațele rușilor.
Numai că astfel de temeri nu prea mai au obiect. Pentru că protestele masive împotriva sa care, se speculează, ar fi fost ajutate discret și de Rusia, și ultimul incident îi lasă lui Lukașenko o tot mai mică marjă de manevră.
Însă dincolo de astfel de considerații mesajul transmis de la Minsk trebuie privit într-un context mai larg, al dinamicii geopolitice actuale. Probabil că în urmă cu cîțiva ani Lukașenko nu și-at fi permis să meargă atît de departe cu sfidarea comunității internaționale.
Însă percepția în creștere a declinului Occidentului în paralel cu ascensiunea Chinei îi fac pe mulți, nu doar pe Lukașenko, mult mai încrezători. Cambodgia, în care țările occidentale au inițiat și susținut financiar ani de zile la rînd programe de promovare a democrației, a revenit la un regim autoritar explicit și la legături strînse cu Beijingul. La fel, junta militară din Myanmar nu s-a sinchisit de reacția internațională după ce a reinstaurat regimul de dictatură arestîndu-i pe liderii guvernului civil condus de Aung San Suu Kyi.
În plus, și Lukașenko la fel ca Vladimir Putin, știe că parte din cauza unor interese economice parte pentru că Europa pleacă de la ideea că toate crizele trebuie rezolvate prin tratative, făcînd concesii, nu se confruntă cu riscuri majore. După cum nu sunt de așteptat nici proteste împotriva sa în spațiul occidental. Astfel de demonstrații au în general loc doar ca sprijin pentru Black Lives Matter, împotriva islamofobiei sau împotriva Israelului.
După cum scrie tot The Spectator Vestul liberal își încordează mușchii doar împotriva unui tirani arabi slabi sau a unor miliții islamiste, niciodată împotriva dușmanilor săi reali. Adăugînd că “nu am făcut nimic atunci cînd Rusia a agresat Georgia și nu a mai făcut nimic cînd Putin a anexat Crimeea. Cînd China își ține mii de cetățeni în lagăre de concentrare, nu facem nimic atunci cînd este încălcat acordul privind Hong Kong-ul.
Ne indignăm ceva mai tare atunci cînd Vladimir Putin încearcă să omoare oameni în propria noastră țară, precum Alexander Litvinenko sau Serghei Skripal, dar în cele din urmă nu facem nimic. Cînd China amenință Taiwanul și îi spune aliatului nostru apropiat, Australia, că este “insignifiant” și că va fi “pedepsit”, nu facem nimic.
Realitatea este că deși încă semnificativă capacitatea Occidentului de a interveni pentru a “corecta”, în mod justificat sau discutabil în unele cazuri, abateri de la norme și reglementări internaționale, s-a diminuat considerabil în ultima perioadă. Nu mai suntem în timpul Pax Americana, perioada de hegemonie absolută a Statelor Unite.
În cazul marilor puteri acceptarea legislației internaționale era oricum opțională. De pildă China a ignorat complet un verdict al Curții internaționale de la Haga privitor la navigația în Marea Chinei de Sud care îi era defavorabil. Mai mult, prin aliații săi din UE, Ungaria și Grecia, a blocat și o declarație de condamnare din partea Bruxelles-ului. La fel, votul din Consiliul de Securitate nu are la bază considerente morale sau legale ci interese geopolitice. China și Rusia blochează prin Veto orice rezoluții care ar putea deranja state pe care le sprijină, de pildă Iranul.
Însă acum suntem deja într-o altă situație. Erodarea influenței politice și economice a Occidentului, ascensiunea Chinei și exercițiile de forță ale Rusiei, un exemplu este intervenția acesteia în Siria, au făcut ca tot mai multe state, nu doar marile puteri, să ignore presiunile occidentale menite să corecteze derapaje interne majore sau chiar violări ale normelor internaționale, ca în cazul Belarus.
În plus, faptul că europenii, dînd prioritate intereselor lor comerciale în relația cu China și Rusia, au preferat să aibă doar reacții minimale, de formă, față de intervenția dură a Beijingului în Hong Kong, o încălcare grosolană a tratatului semnat cu Marea Britanie, față de represiunea uighurilor în China sau față de lichidarea adversarilor.
Moscovei din Occident (cazurile Alexander Litvinenko or Sergei Skripal), au șubrezit serios platforma morală clamată de UE. De pildă, este semnificativ faptul că numeroase voci din UE au dorit să precizeze faptul că sancțiunile față de Belarus și contenciosul cu Rusia sunt două chestiuni separate, nu trebuie amestecate, cu toate că e limpede că dacă Lukașenko nu ar fi știut că se poate baza pe sprijinul Moscovei nu ar fi îndrăznit probabil să facă ceea ce a făcut.
Faptul că lumea se schimbă rapid, că regulile și normele internaționale sunt tot mai des încălcate, deturnarea cursei Ryanair este un ultim exemplu, și mai ales faptul că abordările tradiționale ale Bruxelles-ului și capitalelor europene axate pe multilateralism și tratative, pigmentate cu unele sancțiuni, par tot mai impotente, tot mai lipsite de substanță, este un serios motiv de îngrijorare pentru țări de dimensiuni mici și medii, așa cum este și România. Iată cum de la certitudinile de acum mai puțin de un deceniu am ajuns într-un context geopolitic cu multe semne de întrebare.
Un articol de pe Newsweek România.
