Noul lot de 100.800 de doze de vaccin anti-COVID produs de compania AstraZeneca a ajuns din România în Republica Moldova, pentru combaterea pandemiei COVID- 19. Această substanțială donație, oferită cu titlu gratuit de România Republicii Moldova, suplimentează pachetul consistent de sprijin anunțat de Președintele României, Klaus Iohannis, cu ocazia vizitei de lucru din luna decembrie 2020, de la Chișinău.
Guvernul României a decis continuarea acordării ajutorului umanitar suplimentar celor 204.000 de vaccinuri livrate deja Chișinăului, iar dozele de vaccin sunt destinate Agenției Naționale pentru Sănătate Publică din Republica Moldova și fac parte din rezerva Ministerului Sănătății din România. Misiunea a fost îndeplinită utilizându-se două autospeciale de transport personal și victime multiple (ATPVM) aflate în dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI – România, care s-au deplasat pe ruta București – Chișinău și retur.
România a fost și este mereu alături de cetățenii Republicii Moldova, acordând ajutor de fiecare dată, la nevoie, în spiritul relației speciale bazată pe comunitatea de limbă, istorie și cultură, și fundamentată pe cooperarea în cadrul Parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
Donația a fost întâmpinată în Vama Leușeni de Ambasadorul României în Republica Moldova, E.S. Daniel Ioniță, care a însoțit transportul până la destinația finală, pentru a fi predată în bune condițiuni autorităților competente din Republica Moldova.
Transportul donației de vaccinuri din partea României este asigurat prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, și este parte a inițiativei ”Echipa Europa”.
În sprijinul Republicii Moldova au fost livrate de România în anul 2021, până acum, patru tranșe de vaccinuri anti-COVID: la 27 februarie – 21.600 doze; la 27 martie – 50.400 doze; la 17 aprilie – 132.000 doze: la 7 mai – 100.800 doze așadar în total 304.800 vaccinuri.
Sursa: Deschide.md