Prim-ministrul nipon Shinzo Abe s-a arătat gata să se întâlnească “fără condiţii” cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, cu scopul de a stabili relaţii diplomatice între cei doi vecini cu litigii istorice, a informat joi un cotidian japonez citat de AFP.

 

Considerat drept un dur în materie de politică externă, Abe şi-a înmuiat recent tonul faţă de Phenian şi a solicitat organizarea unei reuniuni cu Kim pentru a rezolva în special disputa foarte sensibilă legată de răpirile unor cetăţeni japonezi de către agenţi nord-coreeni în anii 1970 şi 1980.

“Vreau să-l întâlnesc pe preşedintele Kim Jong Un fără condiţii şi să discut sincer şi deschis cu el”, a declarat Abe într-un interviu acordat miercuri ziarului Sankei Shimbun.

“Este foarte important pentru ţara noastră să fie proactivă în gestionarea acestei probleme”, a adăugat el.

“Vom depăşi neîncrederea reciprocă între Japonia şi Coreea de Nord doar dacă mă voi întâlni direct cu Kim. Sper că el este un lider care poate lua o decizie strategică şi să se arate flexibil în privinţa a ceea ce este mai bine pentru naţiunea sa”, a precizat Shinzo Abe.

Japonia este una din marile puteri care, istoric, afişează una din poziţiile cele mai ferme faţă de Coreea de Nord, Phenianul răspunzând cu tirade agresive şi chiar cu lansarea de rachete ce au survolat teritoriul nipon.

Liderul nord-coreean a profitat în ultimul an de destinderea din peninsula coreeană pentru a demara o spectaculoasă ofensivă diplomatică. Japonia este totuşi marele absent al discuţiilor începute, notează AFP.

După numeroase întâlniri în ultimele luni cu preşedinţii sud-coreean, chinez şi american, Kim Jong Un a avut săptămâna trecută o întrevedere la Vladivostok cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.

Abe a precizat pentru cotidianul nipon că i-a cerut ajutorul vineri preşedintelui american Donald Trump pentru rezolvarea problemei răpirilor de cetăţeni japonezi de către agenţii Phenianului.

Coreea de Nord a admis în 2002 răpirea a 13 japonezi în scopul de a-şi forma spionii în ce priveşte limba şi cultura japoneze. O lună mai târziu după această recunoaştere, cinci dintre cetăţenii niponi au fost lăsaţi să se întoarcă în Japonia.

Tokyo a numărat cel puţin 17 persoane răpite şi suspectează zeci de alte dispariţii ca fiind opera serviciilor nord-coreene.

În ianuarie, Shinzo Abe propusese deja depăşirea neîncrederii reciproce dintre ţara sa şi Coreea de Nord printr-o reuniune directă cu Kim Jong Un şi stabilirea de relaţii diplomatice în plan bilateral.

 

sursa:Agerpres