Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) va forma un nou grup în Parlamentul European împreună cu Liga, condusă de vicepremierul italian Matteo Salvini, şi cu alte formaţiuni de extremă dreapta, a anunţat luni, la Milano, liderul AfD, Joerg Meuthen, transmite agenţia dpa conform Agerpres.

 

 

Noul grup parlamentar se va intitula Alianţa Europeană a Popoarelor şi Naţiunilor (EAPN), a declarat Joerg Meuthen, într-o conferinţă de presă la Milano, alături de Matteo Salvini.

La rândul său, acesta a anunţat că ‘obiectivul este să devenim primul grup european, cel mai numeros’. ‘Avem obiectivul de a câştiga şi de schimba Europa’, subliniat Salvini, citat de ANSA.

‘Astăzi, la această masă nu se află nostalgici extremişti, singurii nostalgici se află astăzi la Bruxelles’, a mai spus şeful Ligii, la conferinţa ‘Spre o Europă a bunului-simţ’, la care au mai fost prezenţi Olli Kotro, liderul partidului Finlandezii, şi Anders Vistisen, de la Partidul Danez al Poporului.

 

Sursa: Agerpres