Revista Serviciului Român de Informații, „Inteligence SRI” analizează modul în care Islamul s-a dezvoltat în Occident.
Articolul începe cu o necesară precizare despre natura religiei mahomedane: „Islamul fundamentează o filosofie amplă, susținând că are răspunsuri pentru toate întrebările referitoare la aspectele vieții, astfel că religia, cultura, politica și statul sunt inseparabile”.
Din acest motiv, dar și din cauza situației economice deficitare, imigranții islamici au căutat să „ își consolideze identitatea pe coordonate religioase, islamul oferind, după cum am afirmat, răspunsuri pentru toate aspectele vieții sociale”. Unul dintre cele mai afectate state, în acest sens, este Olanda, precizează sursa citată, acolo „unde islamismul s-a înrădăcinat și consolidat”.
În ceea ce privește moscheile, acestea „spre deosebire de cazul bisericilor sau sinagogilor” au „rol de scenă politică și funcționează de asemenea ca școală, sală de judecată, sală de ședințe, putând oferi chiar și găzduire temporară”.
„Ruptura dintre valorile și standardele unei mari părți a musulmanilor din Olanda și opiniile actuale olandeze despre poziția femeii în societate, sexualitate și libertatea individuală este enormă. Aceste diferențe culturale sunt obstacole importante în procesul integrării, și, în același timp, creează oportunități pentru valorificarea situației în vederea unui câștig politic”, scrie în articolul din revista SRI.
În concluzie, afirmă SRI, „Situația actuală a religiei musulmane în occident este privită cu îngrijorare, din perspectiva constituirii unor structuri care s-au consolidat în timp, dar care au fost influențate de mutații permanente, cum ar fi criza refugiaților, ca să o evocăm pe cea mai actuală.
Islamizarea Occidentului s-a realizat în trei etape, primele două fiind reprezentate de tentative de cucerire militară. Cea de-a treia însă, reprezentată de valul de imigrație început în anii 1950, se pare că are succes, dacă avem în vedere prognozele demografice. Astfel, statisticile arată că în familiile creștine se nasc în medie 1,3 copii, în timp ce în cele musulmane se nasc 3-5 copii.
S-a constatat că în Franța, în anumite localități, la școlile elementare majoritatea elevilor este de origine musulmană. În același timp, Institutul Demografic din Viena apreciază că, la jumătatea acestui secol, majoritatea copiilor sub 15 ani vor fi musulmani.
Aceste date au condus la ipoteza, susținută deja de unii cercetători, potrivit căreia pragul care ar fi permis comunități religioase echilibrate din punct de vedere al ritului a fost depășit, iar Occidentul este pe cale de a deveni majoritar musulman”.