Purcoi de bani germani în vistieria bolșevicilor
Un alt personaj important din legătura serviciilor secrete germane, cu mare influenţă asupra lui Lenin, a fost Iakov Stanislavovici Ferstenberg, alias „Ganeţki”, „Henky”, „Barel”, „Henric Zet”, „Keller”, „Nikolai”, „Kuba”, „Frantiszec” etc.
El a fost trezorierul omul de deplină încredere al lui Lenin. Parvus şi Ferstenberg au locuit alături mai multă vreme în Copenhaga, ocupându-se de afaceri comerciale cu care în realitate îşi acopereau provenienţa fondurilor primite de la guvernul german pentru propaganda şi revoluţia bolşevică. Cei doi făceau comerţ cu cereale, medicamente şi alte produse în Danemarca, Rusia, Turcia şi România, ceea ce permitea alimentarea conturilor bancare din Elveţia cu zeci de milioane de mărci. Informat în legătură cu aceste activităţi, Guvernul Provizoriu condus de Kerenski avea să stabilească faptul că „unul din canalele de finanţare a partidului în ajunul revoluţiei Evghenia Sumenson, şi că el funcţiona de mult timp”.
Evghenia Sumenson deținea în banca Siberiei un cont de circa un milion de ruble, din care 800 de mii au fost scoși în preziua revoluției. Fiind arestată în iulie 1917, ea a declarat că suma primită de la Ganețki a fost de peste 2 milioane de ruble, iar primele livrări în contul ei s-au făcut din decembrie 1915. În aceste condiții, creșterea tirajului și a numărului publicațiilor bolșevice nu mai trebuie să surprindă. În vara anului 1917 existau 41 de ziare (27 în limba rusă), cu un tiraj de 320 de mii de exemplare, „Pravda” fiind tipărită zilnic în 90 de mii de exemplare.
Referitor la propagandabolşevică, secretarul de stat german, von Kuhlmann, raporta înaltului comandament german: „Numai după ce bolşevicii au primit un flux continuu de fonduri prin diferite canale şi sub diferite etichetări, au reuşit să-şi scoată principalul organ de presă Pravda pentru a desfăşura o propaganda energică şi a-şi extinde apreciabil baza, iniţial restrânsă, a partidului lor. E în interesul nostru să exploatăm perioada revoluţiei bolşevice pentru a obţine mai întâi un armistiţiu şi după aceea, dacă se poate, pacea”.
Sume mari de bani au fost rulate şi prin intermediul contelui Mirbach, ambasadorul Germaniei la Moscova, care în iunie 1918 menţiona că are nevoie lunar de minimum 3 milioane de mărci pentru contracararea propagandei aliaţilor. În acest context, Trautman, consilier la Ministerul de Externe, menționând că fondul de care dispunea se epuizase, a solicitat trezoreriei sume suplimentare, estimând că ar fi necesare cel puțin 40 de milioane de mărci”.
Sume importante au mai fost puse la dispoziţie, în mod acoperit, de către social-democratul elveţian de naţionalitate germană, Karl Moor. Acesta explica provenienţa banilor printr-o moştenire considerabilă. În realitate însă „averea o primise din Germania în 1908 şi banii proveneau de la înaltul comandament german. Moor era doar un canal prin care banii germani intrau în seifurile bolşevice. Fiind agent german, ca și Ganețki sau Parvus, Moor a rămas în Rusia sovietică, continuând să informeze Berlinul în legătură cu conducerea bolșevică. S-a întâlnit de mai multe ori cu Lenin și, în pofida suspiciunilor care planau împotriva lui, a continuat să lucreze sub numele de Bayer”.
„Sprijiniți elementele extremiste!”
Serviciile secrete germane l-au mai sprijinit pe Lenin și în alt mod. Acestuia i s-a permis să ajungă din Elveția în Rusia, tranzitând teritoriile unor state în care Lenin nu avea voie să intre. Prin agentura de valoare de care dispunea, Walter Nicolai informa în detaliu conducerea germană în legătură cu intențiile lui Lenin. Serviciile secrete franceze au aflat și ele că în primăvara anului 1917 Lenin s-a întâlnit la restaurantul „Schioppa” din Berna cu un reprezentant al ambasadei germane în Elveția, Dallenvach, cu care a discutat despre plecarea sa în Rusia prin Germania. Un mijlocitor important a fost în această chestiune Parvus, care a obținut sprijinul înaltului comandament german, al Ministerului de Externe și chiar pe cel al Kaiserului, care și-a exprimat fără rezerve acordul. Practic, datorită lui Parvus, mișcarea bolșevică rusă a fost sprijinită de multe personalități germane, în cercurile diplomatice și cele politice. Astfel, contele von Brackdorff-Rantzau, ambasador al Germaniei la Copenhaga, insistă, printr- o scrisoare către ministrul de Externe, …să sprijine elementele extremiste căci acestea vor conduce la un deznodământ mai rapid. După toate probabilitățile, peste trei luni vom putea conta pe o dezintegrare suficient de mare ca să-i zdrobim pe ruși într-o acțiune militară”. Pentru a-și întări și mai mult propria acoperire, în drum spre Moscova, la Stockholm, Lenin refuză să-l întâlnească pe Parvus.
