Elevii și profesorii liceelor cu predare în limba română din regiunea transnistreană vor putea circula spre instituțiile de învățământ aflate pe teritoriul necontrolat de autoritățile de la Chișinău în baza carnetelor de elev și a legitimațiilor de profesori.

 

Autoritățile de la Chișinău au anunțat ieri că, după numeroase discuții și negocieri, accesul copiilor și pedagogilor nu se va mai face prin notificări și liste prealabile. Astfel, a fost identificată o formulă prin care să li se asigure celor 1500 de elevi din cele 8 școli cu predare în limba română și cadrelor didactice dreptul la libera circulație și acces la educație.

 

 

După vacanța de toamnă, elevii și profesorii își vor perfecta carnetele de elev și legitimațiile de profesor pentru a putea circula liber, potrivit unui comunicat al Guvernului