Liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, s-a întâlnit miercuri, la o cină de lucru, cu preşedintele Turciei Recep Tayyp Erdogan, aflat într-o vizită oficială în Republica Moldova, anunță un comunicat al formațiunii.
Astfel, PD a informat despre faptul că Vlad Plahotniuc a menţionat, în cadrul discuțiilor, despre „performanţa guvernării actuale de a fi singura care a reuşit să aibă o relaţie strategică foarte bună cu cei trei vecini şi parteneri din zona Mării Negre: România, Ucraina şi Turcia”.
De asemenea, liderul PD a discutat cu președintele Turciei despre modalitățile prin care ar putea fi atrase investiții turcești și despre cum ar putea fi intensificată şi mai mult cooperarea dintre Turcia şi R. Moldova.
„Vlad Plahotniuc a subliniat şi faptul că relaţiile politice, strategice, economice sau de cooperare regională dintre Moldova şi Turcia au progresat mult în ultimii trei ani, amintind schimbul foarte bun de experienţă dintre cele două ţări în domenii cheie, precum construcţiile, turismul sau agricultura”, se mai precizează în comunicat.
Menționăm că preşedintele Turciei va merge astăzi în Autonomia Găgăuză.