Angajații subdiviziunilor Agenției servicii publice recent inaugurate în orașele Tiraspol și Râbnița au fost blocați, la 6 septembrie, la așa-numitele posturi de control instalate ilegal de către structurile de forță transnistrene, fiindu-le perchiziționate automobilele de serviciu, ridicate actele de identitate, dar și formulare, ștampile și alte rechizite de lucru, se arată într-un comunicat al Comisiei Unificate de Control.
Potrivit Comisei, asemenea incidente s-au produs concomitent la podurile peste râul Nistru Gura Bâcului – Bâcioc și Rezina – Râbnița. Acez caz a fost semnalata de către delegația R. Moldova în Comisia Unificată de Control în cadrul ședinței care s-a desfășurat la 13 septembrie curent în orașul Tighina.
În același timp, reprezentanții CUC au cerut explicații referitor la acțiunile de masă cu caracter militar organizate la 7-9 septembrie curent de către structurile militare ale Tiraspolului în apropiere de localitatea Merenești, în sectorul de sud al Zonei de Securitate. La aceste acțiuni au fost implicați circa 500 de studenți-militari, inclusiv minori: cadeți, suvoroviști, care sub îndrumarea militarilor transnistreni au urmat un curs de pregătire cu utilizarea echipamentelor militare.
„Aceste evenimente demonstrează o dată în plus abuzurile comise de Tiraspol prin care se încalcă dreptul la libera circulație în Zona de Securitate și reprezintă un argument forte pentru promovarea conceptului privind asigurarea securității și liberei circulații în Zona de Securitate de către contingentul militar de pacificare în comun cu Poliția și așa-numita „miliție”, consideră reprezentanții Chișinăului în cadrul Comisiei Unificate de Control.
Potrivit comunicatului, la propunerea Delegației Chișinăului, a fost luată decizia de a-l elibera din funcția de observator militar pe locotenent-colonelul Veaceslav Veste, a cărui deplasare de serviciu s-a încheiat.
Discuțiile vor continua la următoarea ședință a CUC preconizată pentru 20 septembrie 2018