Nu va fi o viață prosperă în Republica Moldova cât timp nu se face Unirea. Dacă vrem să scăpăm de dictatură, de situația în care a ajuns Republica Moldova și cetățenii ei, doar direcția unirii ne poate ajuta în acest sens. Declarația a fost făcută de către prim-vicepreședintele PL, Dorin Chirtoacă, în cadrul unei conferințe de presă dedicată aniversării a 25-a de la înființarea partidului, transmite IPN.

 

Dorin Chirtoacă a amintit că PL a fost creat la doi ani de la declararea independenței Republicii Moldova, având ca scop reîntregirea teritoriului rupt de la România Mare. Lupta dusă în decursul anilor pentru căderea hotarului de la Prut nu a dat însă rezultatele așteptate, Republica Moldova trecând prin mai multe cumpene și deznădejdi.

Președintele PL, Mihai Ghimpu, a regretat că idealul Unirii Republici Moldova cu România nu s-a realizat încă, deși în această perioadă au fost depuse eforturi semnificative în acest sens. PL a fost prima formațiune care a inclus în statut „unirea”, iar acum este venit timpul ca toate partidele care promovează acest ideal, să adere la PL.

Prim-vicepreședintele PL, Corin Fusu, a spus că este regretabil faptul că un șir de partide s-au declarat aproape de idealul unirii Republicii Moldova cu România, însă au avut o implicare scăzută în a educa cetățenii.

Vicepreședintele PL, Valeriu Munteanu, a remarcat faptul că partidul pe care îl reprezintă a depus eforturi pentru reîntregirea neamului românesc, nu doar cât s-a aflat la guvernare, perioadă în care s-au reușit mai multe acțiuni, dar și din opoziție.

Partidul Liberal este succesorul de drept și politic al Partidului Reformei și a fost înregistrat la 28 septembrie 1993.Conferinţa de constituire a avut loc la 5 septembrie 1993. Atunci au fost adoptate Statutul și Programul. Primul președinte al partidului a fost Anatol Şalaru. Primul congres a avut loc la începutl anului 1999 și atunci a fost ales lider al formațiunii Mihai Ghimpu.