Atât sârbii cât și kosovarii au recunoscut că discută posibilitatea unui schimb de teritorii între cele două state, schimb prin care Serbia ar “recupera” etnicii sârbi din nordul Kosovo iar Kosovo ar “recupera” etnicii albanezi din sudul Serbiei.
O asemenea înțelegere ar putea facilita admiterea Kosovo în ONU, în momentul de față, statul kosovar fiind doar parțial recunoscut. Chiar și în cadrul UE, România și alte țări se opun recunoașterii pentru a nu crea precedente secesioniste. S-ar netezi și calea ambelor entități către Uniunea Europeană.
Două surse independente din interiorul administrației Trump au declarat pentru The Guardian că politica administrației americane nu are “linii roșii, dar nu există cecuri în alb”. Altfel spus, SUA ar putea accepta orice soluție fără să încurajeze sau să defavorizeze schimbul de teritorii.
Opoziția sârbă și premierul kosovar privesc cu mari rezerve ideea schimbului de teritorii. Și Angela Merkel și-a exprimat opoziția fermă față de această idee, dar nu a dat semne că va căută să ralieze întreaga Uniune Europeană în jurul pozițiilor sale.
Mai mulți observatori ai scenei politice internaționale au exprimat rezerve nu atât pentru efectele asupra celor două entități ci de teama unui efect de bumerang care ai încuraja și alte mișcări are doresc redefinirea granițelor.
sursa:stiripesurse.ro