Statele Unite susţin integritatea teritorială şi suveranitatea politică a Moldovei, Ucrainei şi Georgiei, precum şi reafirmă suportul pentru guvernările alese democratic şi oamenii din cele trei ţări, încurajând aspiraţiile democratice.

 

Documentul stipulează angajamentul SUA de a susţine cele trei state pe parcursul integrării europene, asigurarea securităţii energetice şi intensificarea cooperării comerciale.

Totodată, rezoluţia condamnă agresiunea rusă în regiune şi cere retragerea trupelor şi muniţiilor Federaţiei Ruse, ilegal aflate pe teritoriul celor trei state. Documentul cheamă aliaţii din Europa şi ONU să pună presiune în continuare pe Guvernul Federaţiei Ruse pentru ca această să-şi respecte angajamentele internaţionale.

Rezoluţia înregistrată în Congresul SUA face apel către Departamentul de Stat pentru dialog deplin şi activ împotriva imixiunii Federaţiei Ruse în procesele democratice ale celor trei naţiuni suverane.

 Zilele trecute, și Adunarea Parlamentară a OSCE a reafirmat, în cadrul  sesiunii anuale de la Berlin, necesitatea retragerii complete a forțelor armate străine de pe teritoriul Republicii Moldova.

Au fost votate trei amendamente referitoare la Republica Moldova, și anume soluționarea pașnică a diferendului transnistrean, retragerea trupelor ruse de pe teritoriul suveran al țării și transformarea misiunii de pacificare într-una civilă cu mandat internațional.

Totodată, țările membre NATO, reunite la summitul de la Bruxelles, au solicitat, miercuri, retragerea forțelor militare ruse, staționate pe teritoriile Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei, fără consimțământul celor 3 țări, în conformitate cu angajamentele internaționale. În precizarea inclusă în premieră în declarația finală a unui summit NATO, este reiterat sprijinul acordat integrității teritoriale și suveranității Ucrainei, Georgiei și Republicii Moldova în cadrul granițelor recunoscute pe plan internațional.

 Cele 3 rezoluții din Congresul SUA, Adunarea Parlamentară OSCE și summitul NATO survin în contextul aprobării de către Adunarea Generală ONU, în luna iunie, a unei rezoluții privind retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană