Discuțiile au avut loc în cadrul ședinței Comitetului general al AP OSCE pentru afaceri politice si securitate, unde raportorul General al Comitetului, Kristian Vigenin (Bulgaria) a prezentat Raportul Comitetului si proiectul Rezoluției acestuia. Astfel, au fost dezbătute 25 de amendamente propuse la textul Rezoluției de către delegațiile celor 57 de state participante ale AP OSCE.

 

Printre acestea au fost votate 3 amendamente cu referire la Republica Moldova prin care s-a reafirmat necesitatea retragerii complete a forțelor armate străine de pe teritoriul Republicii Moldova și transformarea actualei misiuni de menținere a păcii într-o misiune civilă cu mandat international.

Două amendamente au fost propuse de delegația Parlamentului Republicii Moldova și un amendament de delegația Parlamentului României. Toate au fost acceptate cu o majoritate de voturi. Aprobarea amendamentelor delegației țării noastre au avut la bază efortul comun al delegațiilor parlamentare din  Republica Moldova, România, SUA, Marea Britanie, Georgia și Lituania.

Șeful delegației Parlamentului la AP OSCE, Sergiu Sîrbu a menționat că prin susținerea amendamentelor, organizația și-a reconfirmat sprijinul plenar pentru soluționarea diferendului transnistrean cu respectarea integrității teritoriale și suveranității Republicii Moldova. Potrivit lui, textul final al Rezoluției va fi adoptat la ședința plenară a AP OSCE de astăzi,  10 iulie.

 

Cea de-a 27-a sesiune a AP OSCE are loc în perioada 7 – 11 iulie 2018 și este găzduită de Bundestagul Germaniei. Reuniunea din acest an are genericul ”Implementarea angajamentelor OSCE: rolul parlamentelor”. Din componența delegației conduse de șeful delegației Parlamentului la AP OSCE, Sergiu Sîrbu fac parte deputații Anatolie Gorilă și Ion Casian.

 

Sesiunea anuală a AP OSCE reunește pentru dezbateri peste 300 de parlamentari, reprezentând 57 de țări din America de Nord, Europa și Asia.