Raportorul special al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Michel Forst, va întreprinde prima sa vizită oficială în Republica Moldova, în perioada 25-29 iunie, pentru a evalua situaţia apărătorilor drepturilor omului, anunţă într-un comunicat reprezentanţii ONU, informează luni Radio Chişinău, conform Agerpres.
“Această vizită reprezintă o mare oportunitate de a ne angaja într-un dialog constructiv cu autorităţile statului şi cu organizaţiile societăţii civile şi de a identifica modalităţile care să permită asigurarea unui mediu sigur pentru apărătorii drepturilor omului”
a declarat Michel Forst.
În timpul vizitei sale, la invitaţia guvernului Republicii Moldova, Forst se va întâlni cu oficiali de stat, reprezentanţi ai sistemului judiciar şi ai procuraturii, cu avocaţi, jurnalişti, precum şi cu membri ai Oficiului Avocatului Poporului, cu apărătorii ai drepturilor omului şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor societăţii civile.
Michel Forst va întreprinde o vizită şi la Tiraspol.
“Aştept cu nerăbdare să analizez şi să abordez provocările cu care se confruntă organizaţiile societăţii civile, să identificăm împreună bunele practici puse în aplicare de guvern şi modalităţi de a susţine şi de a consolida activitatea vitală şi legitimă a apărătorilor drepturilor omului”.
Raportorul special îşi va prezenta concluziile şi va face declaraţii în cadrul unei conferinţe de presă care va avea loc vineri, 29 iunie, la orele 14:00.