Organizațiile unioniste de pe ambele maluri ale Prutului anunță „Marșul Centenarului”, care va începe la Alba-Iulia, pe 1 iulie și se va încheia la Chișinău, pe 1 septembrie, se arată într-un anunț postat pe pagina de Facebook cu același nume.
Participanții vor parcurge 1300 de kilometri, străbătând 300 de orașe și sate din România … Traseul este împărțit în 11 etape a câte 100 de membri și include Cluj-Napoca, prin Piața Unirii, Târgu Neamț, Sibiu, Ploiești, Mărășești, Vaslui, Iași, Ungheni și Lozova.
O zi din Marșul Centenarului le propune participanților mișcare în mijlocul naturii, relaxare, seri de chitară, prieteni, rememorarea tuturor cântecelor patriotice, proiecții de film, noi cunoștințe, acces la realitățile românești din ,,teren”, focuri de tabără, întâlniri cu autoritățile și spectacole.
„Nu ți-ai planificat vacanța? Hai cu noi în cea mai mare aventură a verii. Alături de oameni care țin la valorile neamului vei avea parte de o experiență inedită, dar și de șansa de a descoperi la pas locurile semnificative pentru Marea Unire și Primul Război Mondial. Marșul Centenarului începe din Alba-Iulia, Cetatea-simbol, la 1 iulie, iar destinația finală va fi Chișinăul, la 1 septembrie. Vom traversa Carpații și Prutul, vom urca dealuri și vom coborî văi, toate acestea pe o distanță de 1 300 km. Traseul este alcătuit din 11 etape a câte 5 zile, iar tu îți poți alege singur etapa în care vrei să participi. Noi îți asigurăm masa și cazarea, percepând o taxă simbolică de 100 de lei. Trăiește-ți vara în cel mai fabulos marș posibil, Marșul Centenarului Marii Uniri!”
se arată în anunț…
Potrivit sursei citate, traseul este împărțit în 11 etape și în fiecare etapă vor participa cel puțin 100 de persoane.
Cei care doresc să participe la manifestație își pot alege una dintre următoarele etape:
1. Alba-Iulia – Căianu Mic (1 iulie – 5 iulie)
2. Căianu Mic – Bahnea (7 iulie – 11 iulie)
3. Bahnea – Sibiu (13 iulie – 17 iulie)
4. Sibiu – Curtea de Argeș (18 iulie – 22 iulie)
5. Curtea de Argeș – Târgoviște (24 iulie – 28 iulie)
6. Târgoviște – Mănăstirea Suzana (29 iulie – 3 august)
7. Mănăstirea Suzana – Ojdula (5 august – 9 august)
8. Ojdula – Tecuci (11 august – 15 august)
9. Tecuci – Vaslui (17 august – 20 august)
10. Vaslui – Iași (21 august – 24 august)
11. Iași – Chișinau (26 august – 1 septembrie).
Contact:+40 752 421 442, [email protected]. Înscrierile se pot face AICI.