Partidul Social Democrat va organiza, luna viitoare, un miting de amploare în Bucureşti, a anunţat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, la finalul Comitetului Executiv Naţional al partidului.
Potrivit liderului PSD, prin acest miting, social-democraţii vor să îşi manifeste susţinerea faţă de familia tradiţională.
Mitingul va avea loc la Bucureşti şi va fi, potrivit lui Liviu Dragnea, “unul foarte mare, fără a fi precizată însă şi locaţia.
“Cea mai importantă decizie este cea legată de propunerea pe care am făcut-o colegilor mei să organizăm un miting mare al PSD pentru susţinerea familiei tradiţionale. Vreau să organizăm acest miting şi am luat şi astăzi decizia asta, pentru a nu mai exista niciun echivoc în abordarea pe care o are PSD pe acest subiect”, a afirmat Dragnea.
Întrebat dacă există un număr aproximativ de participanţi, în condiţiile în care s-a vehiculat cifra de un milion de oameni care trebuiau să vină la Bucureşti, Dragnea a spus: “Va fi un miting mare. Foarte mare!”.
“Suntem pe ultima sută de metri de a adopta în Senat modificările la Constituţie. Vedem ce face preşedintele, dar, dacă Senatul adoptă propunerile de modificare pentru Constituţie, cred că nu o să ne mai oprească nimeni.
România este una din țările UE care nu a acceptat căsătoriile și adopțiile homosexuale. În 2013, cu ocazia discuțiilor în vederea revizuirii Constituției, Coaliția pentru Familie a militat pentru redefinirea conceptului de familie din articolul 48 printr-o formulare mai restrictivă.
Ulterior, proiectul de lege de modificare a Constituției a fost respins la Curtea Constituțională .
Obiectivele declarate ale Coaliției sunt definirea familiei, în legislație și în Constituție, ca instituția fundamentală pentru societate întemeiată pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie și pe raporturile juridice părinte-copil, informarea populației tinere cu privire la importanța căsătoriei și familiei astfel întemeiate, sprijinirea familiei din punct de vedere social, cultural și legislativ și respectarea ei ca instituție, nerecunoașterea formelor alternative de conviețuire precum concubinajul, creșterea și educarea copilului într-un mediu familial complet și stabil, cu o mamă și un tată.
În prezent se duce o luptă aprigă între susținătorii Familiei Tradiționale și suținătorii căsătoriilor gay. Dacă partidele de la guvernare o să shimbe constituția in favoarea Familiei Tradiționale, această luptă va fi câștigată de Coaliția Pentru Familie.