La 234 de ani de la supliciul martirilor Horea şi Cloşca de pe Dealul Furcilor din Alba-Iulia la Cluj-Napoca s-a desfăşurat un eveniment comemorativ emblematic la grupul statuar al răsculaţilor din centrul oraşului, sub patronajul Societăţii “Avram Iancu”.
Prezentarea momentului istoric al răscoalei de la 1784/1785 a făcut-o cu acribie cunoscutul istoric literar Mircea Popa. Acesta a subliniat caracterul revoluţionar al mişcării conduse de Horea, Cloşca şi Crişan din Ardeal. Mircea Popa sublinat caracterul revoluţionar al revoltei românilor pornind de la ultimatumul din Deva. Ultimatumul adresat nobilimii şi oficialităţilor refugiate în cetatea Devei în numele lui Horea se păstrează în original la Arhivele Naţionale Deva. El a fost întocmit la 11 noiembrie 1784 şi este înregistrat la comitat sub numărul 886 pe ziua de 13 noiembrie. „Nobilul comitat, împreună cu toți stăpânii de moșii și cu toată seminția lor, să jure pe cruce; nobili să nu mai fie, ci fiecare dacă va putea găsi o slujbă să trăiască din aceea. Nobilii stăpâni pe moșii să părăsească odată pentru totdeauna moșiile nemeșești. Și ei să plătească dare ca poporul de rând. Dacă comitele și nobilii stăpâni de moșii se vor învoi la aceasta, țăranii le făgăduiesc pace, iar în semnul păcii să ridice pe cetate, pe la marginile orașului, pe prăjini cât mai înalte, steaguri albe”. După cum se poate observa din lecturarea actului programatic al mişcării ţărăneşti, acesta avea un pronunţat caracter revoluţionar. Se cerea ca “nobili să nu mai fie”, deci desfiinţarea unei clase sociale privilegiate, iar aceştia să trăiască “din slujbă” şi să plătească impozit ca toţi ceilalţi locuitori ai ţării.
Acest ultimatum de la Deva arată conştiinţa revoluţionară a lui Horea, nu a unui simplu ţăran răsculat care se revoltă împotriva nedreptăţilor. Horea cu cinci ani înaintea căderii Bastiliei la 14 iulie 1789 impunea un program revoluţionar iluminist, care depăşea cadrele unei clasice răscoale ţărăneşti. Deci în Transilvania s-a desfăşurat un act revoluţionar cu cinci ani înaintea revoluţiei franceze de la 1789. De aceea, ca urmare a dezbaterii istoriografice din anii 1980, cu tema “răscoală sau revoluţie”, în urma cărţilor lui David Prodan – “Răscoala lui Horea” (1979) şi Ştefan Pascu – “Revoluţia populară de sub conducerea lui Horea” (1984), trebuie să-i dau dreptate fostului rector al Universităţii “Babeş-Bolyai”. Ultimatumul lui Horea de la Deva transmis nobilimii ardelene arată că liderul românilor răsculaţi avea un profund caracter revoluţionar înaintat, influenţat de ideile lui Montesquieu, Rousseau sau Voltaire, de desfiinţare a privilegiilor de clasă şi sânge şi pentru egalitatea cetăţenilor în faţa legii. Jean Pierre Brissot de Warville (1754-1793), publicist si fervent susținator al ideilor revolutionare, într-o scrisoare adresata lui Iosif al II-lea, îl dojeneste de faptul ca prea usor l-a abandonat pe Horea si ideile revolutionare de emancipare a românilor din Transilvania:”Nu semeni cu despotii obisnuiți. Cum poti împrumuta limbajul insidios al tiranilor, tu, prietenul supusilor tai si aratatorul dreptatii?… Toti cei care au scris despre revolta românilor par a fi conspirat împotriva acestui nefericit popor, ca sa te încurajeze, printe, sa pedepsesti sefii cu groaznice torturi, sa subjugi si mai adânc poporul… Daca l-as condamna pe Horea ca asasin, as face sa urce pe esafod întâi dusmanii care, ca si el, si-au muiat mâinile în sânge, si nu mi-ar fi greu sa dovedesc ca acestia din urma erau cu mult mai criminali. Si, fiindca nici unul n-a platit cu capul sau atrocitatile savârsite, sunt în drept sa conchid, fara sa intru în amanunte, ca ai fost nedrept pedepsind cu moartea pe Horia, ca asasin, cât timp cruti viata nobililor asasini… Daca românilor nu li se reda libertatea, înseamna ca toti monarhii Europei trebuie sa se ridice împotriva Statelor Unite ale Americii, sa proscrie constitutia acestui nou stat si sa condamne ca infama orice alianta cu el.”
La aceste consecinţe ideologice ale ultimatumului revoluţionar al lui Horea aş mai adăuga şi caracterul naţional al revoltei românilor din Ardeal, de emancipare din statutul juridic de tolerat. Botezarea forţată a nobililor reformaţi sau catolici în religia tolerată creştin-ortodoxă în Ardeal avea şi un caracter egalizator nu numai confesional. Putem afirma din punct de vedere istoriografic că mişcarea lui Horea de la 1784/1785 a fost o revoluţie socială şi naţională, nu o răscoală ţărănească.
Ionuţ Ţene
