An de an, atât autoritățile, cât și supraviețuitori ai deportărilor staliniste sau urmaşi ai celor deportați se adună în scuarul Gării Feroviare din Chișinău pentru a marca tragicele evenimente din 1941. De aici, mii de oameni au fost urcaţi în trenuri de marfă şi duşi în Siberia şi Kazahstan. Foștii deportați își amintesc prin ce au trecut în 1941.”Au fost doar lacrimi, au luat până și fotografiile din casă. Noaptea au venit cu o mașină mică, au luat-o pe mama și au dus-o și tot îi spuneau: hai că ai trăit bine. Am rămas singuri. Nici nu s-au gândit că am rămas fără o bucățică de pâine. Eram după război. Foarte mult am suferit. Am mers și noi departe de casă”.
De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmați și un lucrător al securității bătea la geamul casei, în plină noapte, luând prin surprindere gospodarii. ”Într-un sfert de oră să fiți gata!” era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinși în spaimă de cele întâmplate, neînțelegând unde merg și de ce. Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea și ”binevoitorul sau binefăcătorul” care a denunțat familia și, astfel, ajuta NKVD-ul să depisteze ”elementele periculoase”.
Deportaților le era permis să ia câte 10 kg de fiecare persoană, numai că, de multe ori, tot ce era mai de preț sau mai util în bagajele celor deportați le împărțeau între ei cei care i-au ridicat în miez de noapte. Îndată, erau urcați în camioane sau chiar, în unele sate, în căruțe, fiind duși până la gara de trenuri.
În stațiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separați: capii de familii într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici și bătrânii, aparte. A urmat îmbarcarea în vagoanele de marfă, câte 70-100 persoane, fără apă și hrană. Pe vagoane scria: ”Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieșiți-le în cale cu flori!” sau ”Emigranți voluntari”.”Cei de la NKVD au venit noaptea, ne-au dus la gara din Cahul. Am stat acolo trei zile și nopți. Ne permiteau să ne depărtăm de tren doar cinci metri. Am mers 22 de zile și nopți cu trenul de marfă. După care încă 850 km cu vaporul. Ajunși în Altai,ne-au separat, care în colhoz, care la tăiat păduri sau la săpat aur. Am locuit acolo opt ani. Am învățat limba rusă, chiar dacă nu ne doream. Am fost bătuți, stăteam în frig, eram flămânzi”, povestește moș Ion din Cahul.
Dintre cei deportați, capul familiei era arestat, izolat de soție și copii și dus în lagărul de muncă forțată, în gulag. Ceilalți membri ai familiei erau trimiși în Siberia sau Kazahstan.
