Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat sâmbătă că noi negocieri privind situaţia din Ucraina în aşa-numitul format de discuţii Normandia (Rusia, Ucraina, Franţa şi Germania) sunt imposibile în urma asasinării principalului lider al separatiştilor proruşi în estul Ucrainei, Aleksandr Zaharcenko, transmite agenţia Interfax.

 

„Discuţii despre viitoare întâlniri în formatul Normandia, aşa cum mulţi dintre partenerii noştri europeni ar fi dorit, sunt imposibile”, a spus Lavrov în faţa presei. „Este o situaţie serioasă, care trebuie analizată”, a completat el, referindu-se la uciderea lui Zaharcenko, liderul autoproclamatei Republici Populare Doneţk. Acesta din urmă, şi-a pierdut viaţa vineri (la vârsta de 42 de ani) într-o explozie la o cafenea din capitala regiunii, la mică distanţă de domiciliul său.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, potrivit agenţiei EFE, că „moartea lui Zaharcenko va conduce fără îndoială la creşterea tensiunilor în regiune, fapt care nu va contribui la crearea condiţiilor pentru a începe aplicarea acordurilor de la Minsk”. Acest asasinat este „o provocare ce va avea consecinţe foarte negative pentru situaţia din regiune”, a insistat Peskov în declaraţia dată presei la Soci, staţiunea rusă de la Marea Neagră.

În urma deflagraţiei produse la respectiva cafenea din oraşul Doneţk, pe lângă Zaharcenko a mai fost ucisă o persoană şi alte nouă sunt rănite.

La câteva ore după atentat, autorităţile autoproclamatei Republici Populare Doneţk au anunţat că au fost arestaţi cei care au executat atacul şi au acuzat Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) că a organizat acest asasinat.

În replică, un responsabil de rang înalt al SBU, Igor Guskov, a negat orice implicare a Kievului în acel atentat şi a sugerat că acesta ar putea fi rezultatul unei reglări de conturi, neexcluzând de asemenea nici o eventuală operaţiune a serviciilor secrete ruse pentru ‘a elimina o figură atât de odioasă’.

„Preşedinţia” provizorie a autoproclamatei Republici Populare Doneţk a fost preluată de Dmitri Trapeznikov, în vârstă de 37 de ani, până în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri al aceleiaşi identităţi separatiste, el promiţând că va continua politica de integrare cu Federaţia Rusă cu obiectivul ca în viitor provincia Doneţk să fie încorporată acesteia din urmă.